Sarcastic spot

Sarcastic spot

joi, 13 mai 2010

Despre zodia scorpion

Am gasit articolul asta pe net si m-a amuzat extrem de mult~


Cred că am speriat-o pe fermecătoarea Balanţă, ceea ce este destul de amuzant, pentru că nu am nimic agresiv sau brutal. Dar, fără îndoială, pot deranja pentru că am un magnetism puternic şi mă impun uşor prin simpla mea prezenţă.

Nu o să vă ţin un discurs lung despre mine, nu e genul meu, dar vă spun că Scorpionul gândeşte mai mult decât vorbeşte.

Pentru început, vă spun că fac parte dintre oamenii care ştiu ce vor şi care ştiu şi să îşi găsească mijloacele prin care să reuşească. De altfel, în viaţa mea, în toate este vorba despre asta: bani, cunoaştere, dragoste. Să dai sau să primeşti este acelaşi lucru.

Îmi place să reflectez profund asupra lucrurilor şi a oamenilor, să merg până în profunzime, să înţeleg cu adevărat, nu doar să văd. Din această cauză, atât ceea ce simt, cât şi ceea ce gândesc, este intens şi bine copt.

Arma mea principală, sunt conştient de asta, este intuiţia sau, mai degrabă, clarviziunea: eu ştiu pentru că simt. Şi chiar am câteodată impresia că ştiu despre alţii ceea ce nici ei înşişi nu ştiu despre ei. De altfel, cred că sunt făcut ca să caut, să descopăr, să înţeleg şi să merg dincolo de aparenţe. Daţi-i Scorpionului o enigmă, un mister, o problemă nerezolvabilă şi spiritul său va intra în clocot.

Ceilalţi îmi spun că sunt insondabil şi îmi place să cred asta, pentru că cel mai mare dintre mistere sunt eu. Dacă sunt atât de secret pentru alţii, asta se datorează faptului că sunt un secret şi pentru mine însumi şi îmi pun mereu întrebări despre sensul tuturor lucrurilor, despre înţelesul vieţii, al morţii, al sexului şi al banilor. Pe scurt, despre tot ce pune lumea în mişcare.

La lucru, mă implic total, şi am, ca şi prietena mea Fecioara, resurse nebănuite. În plus, obstacolele tind să mă motiveze.

Ca să rezum, am putea spune că sunt un pasionat flegmatic: calm şi măsurat în aparenţă, magnetic şi intens în interior.

Sunt independent şi critica nu mă atinge deloc, pentru că sunt sigur de mine. Oricum, Scorpionul nu are nevoie de nimeni ca să fie pus în discuţie.

Mi se spune că sunt autoritar. Eu prefer să cred despre mine că sunt mai ales hotărât şi este normal ca voinţa mea să sfârşească prin a o întâlni pe a altora şi să se confrunte cu aceasta. Dar, îmi place să fac pe comandantul, din moment ce îmi stăpânesc propriile fapte şi gesturi (şi eventual şi pe ale altuia, ca să nu le împiedice pe ale mele).


În sfârşit, e adevărat că puterea este ceva fascinant, mai ales atunci când o pierzi. Şi e inutil să o mai cauţi....aţi înţelege asta dacă aţi fi Scorpion.

În dragoste, totul sau nimic. Sunt gelos şi posesiv. Ştiu, de asemenea, să fiu senzual şi indispensabil. Vreau să fiu totul pentru celălalt şi celălalt să fie totul pentru mine. Sexul este de asemenea un fel de putere fascinantă, mai ales atunci când este sublimat. Nu încercaţi să fiţi Scorpion.

De fapt, pe mine mă atrag extremele: jumătăţile de măsură şi situaţiile călduţe nu pot decât să mă plictisească. Sunt o fiinţă picantă.

Principalele mele calităţi? Mai întâi sinceritatea. Nu îmi cereţi părerea dacă vreţi de fapt o minciună, pentru că eu spun ceea ce gândesc dacă mi se cere (şi dacă nu, tac, dar asta nu înseamnă că gândesc mai puţin). Asta face din mine o fiinţă nemiloasă? Credeţi ce vreţi, dacă acest lucru vă face plăcere, dar este departe de a fi adevărat, pentru că nu ezit să îi apăr pe cei slabi şi să mă opun celor puternici.

Fără îndoială, sunt sociabil. Îmi place să discut, cu condiţia ca subiectul să mă intereseze iar dacă nu, singurătatea sau liniştea nu mă deranjează. Sunt un prieten fidel, atent şi generos. În schimb, nu uit niciodată o lovitură urâtă şi sunt gata să aştept oricât pentru a-mi lua revanşa. Este indispensabil pentru mine să nu las crimele nepedepsite.

Pentru a încheia, să ştiţi că am convingeri, credinţe, poate nicio certitudine, doar o viziune spirituală asupra lumii (deşi unii dintre rudele mele de zodiac Scorpioni rămân materialişti perfecţi) dar asta e o altă poveste şi deja am spus prea mult.

Prietenul nostru Săgetătorul fiind încă pe munţi şi pe valuri, o să termin eu articolul până vine el. Acest rol îmi convine. Orice lucru are un sfârşit, la urma urmei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu